Individul din Hunedoara care a agresat salbatic un copil intr-un parc a fost arestat pentru 30 de zile, au decis judecatorii luni seara. Copilul de 13 ani a suferit o fractura la cap, cu pierdere de constienta, conform tomografiei si investigatiilor efectuate de medicii de la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Deva.
„Copilul are o fractura la osul occipital. Este un traumatism cranian grav, de luat in seama, cu pierdere de constienta si cu amnezie retrograda”, a declarat luni, pentru Agerpres, directorul medical al SJU Deva, dr. Lucian Miron.
Potrivit acestuia, baiatul este stabil si se afla internat la Chirurgie Pediatrica. Medicii nu exclud posibilitatea ca pacientul sa fie transferat la sectia de Neurochirurgie, in functie de evolutia sa.
Agresorul copilului, un barbat de 29 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost retinut si trimis, in cursul noptii, in arestul Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Hunedoara.
In fata politistilor, barbatul a inceput sa planga si a sustinut ca doreste un control psihiatric pentru ca nu isi poate controla „furia”.
Politistii care au cercetat cazul au stabilit ca incidentul a avut loc dupa ce copilul agresat si fiul agresorului, in varsta de 7 ani, s-au certat. La scurt timp, barbatul s-a dus in locul unde se afla baiatul mai mare, l-a ridicat si apoi l-a trantit de pamant.
In cauza, anchetatorii au intocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infractiunilor de loviri sau alte violente, violenta in familie, precum si tulburarea linistii si ordinii publice, deoarece fapta a fost comisa intr-un loc public.
Pe de alta parte, fiul agresorului, care a fost si el lovit de tatal sau, a fost solicitat la sediul Politiei Hunedoara pentru a fi audiat ca victima a violentei in familie, in prezenta reprezentantilor Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Hunedoara.
De asemenea, din cercetari a mai rezultat ca baiatul de 13 ani este nepot al agresorului.