Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu: Militarii si cetatenii romani din Irak nu au fost afectati de atacurile Iranului!

Noi informatii in urma prabusirii avionului ucrainean cu 176 de oameni la bord, in aceasta dimineata, dupa ce a decolat din capitala iraniana. Autoritatile romane au anuntat ca nu sunt victime din Romania. De asemenea, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a vorbit si despre atacul iranian cu rachete asupra a doua baze militare americane in Irak. Oficialii americani spun ca nu au fost victime, desi Teheranul a anuntat moartea a cel putin 80 de „teroristi americani”.

Loading...

„Dupa cum stiti, dupa atacul asupra ambasadei americane din Bagdad, Romania si-a exprimat ferm condamnarea sa fata de aceasta evolutie. De asemenea, si-a manifestat ingrijorarea profunda fata de evolutiile care au urmat acestui atac, respectiv masurilor cu caracter preventiv si de protectie pe care Statele Unite le-au luat ulterior. De atunci insa, am constatat o serie de alte evolutii ingrijoratoare, o escaladare a tensiunilor si ma refer aici la, pe de o parte, promisiuni ferme de retaliere directa sau prin intermediul unor proxy, de asemenea, am vazut noi atacuri asupra facilitatilor coalitiei anti-Daesh care actioneaza in Irak”, a declarat Bogdan Aurescu, citat de Agerpres.

Ministrul a adaugat ca „in acest context, in ultima perioada, am constatat rezolutia pe care parlamentul irakian a adoptat-o pentru a cere parasirea de catre fortele militare straine a teritoriului irakian, ceea ce insa nu contribuie la o detensionare a situatiei, mai ales ca fortele coalitiei impotriva Daesh au ca scop antrenarea militarilor irakieni pentru a raspunde provocarii pe care o reprezinta Statul Islamic”.

„In egala masura, am constatat o declaratie a Iranului prin care isi dezangajeaza pe mai departe participarea la acordul cuprinzator privind pactul nuclear, ceea ce, de asemenea, nu contribuie la o evolutie pozitiva in acest dosar”, a completat diplomatul roman.

„in acest context, atacurile cu rachete ale Iranului asupra bazelor din Irak care gazduiesc militari americani si ai coalitiei impotriva Daesh nu contribuie in niciun caz la reducerea tensiunilor in Irak si in regiune. Dimpotriva, pot conduce la o deteriorare suplimentara de securitate din Irak si din vecinatate”, a subliniat el.

Bogdan Aurescu a precizat ca „este vorba despre o posibila deteriorare severa a acestei situatii, prin urmare Romania reitereaza ferm apelul sau la descaladare”.

Ministrul afacerilor externe a amintit ca militarii romani aflati in Irak nu au fost afectati.

„De asemenea, avand in vedere ca o serie de rachete au vizat si regiunea Erbil, unde sa gaseste o comunitate de aproximativ 180 de cetateni romani, prin Consultatul general al Romaniei de la Erbil am putut confirma ca cetatenii romani nu sunt afectati de aceste evolutii”, a mai spus Aurescu.

Diplomatul a mentionat ca a urmarit cu atentie evolutiile legate de prabusirea avionului companiei Ukraine International Airlines.

„Am obtinut lista de pasageri si putem confirma, potrivit datelor pe care le avem pana in prezent, ca nu exista cetateni romani printre victimele acestui incident nefericit. Am exprimat condoleante pentru familiile victimelor acestui eveniment tragic”, a declarat Bogdan Aurescu.