Este oficial! Deputatii au votat abrogarea recursului compensatoriu! Florin „Ciordache” s-a abtinut!

Cinci deputati s-au abtinut la votul din plenul Camerei Deputatilor prin care a fost adoptata legea care abroga recursul compensatoriu. Printre ei se numara si doi dintre parlamentarii care au sustinut introducerea recursului compensatoriu si au contribuit cu amendamente in favoarea detinutilor care au beneficiat de aceasta masura. Este vorba de deputatul PSD, Florin Iordache si de deputatul UDMR, Marton Arpad.

Loading...

Cei cinci deputati care s-au abtinut de la vot sunt Remus Borza (Independent), Florin Iordache (PSD), Nicolae Bacalbasa (PSD), Marton Aprad (UDMR), Kulcsár-Terza József-György (UDMR).

Plenul Camerei Deputatilor a adoptat, miercuri, in calitate de for decizional, proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu, cu amendamentul prin care este stabilita perioada pentru care se aplica masurile compensatorii persoanelor detinute in conditii improprii.

Au fost 272 voturi „pentru” si 5 abtineri. Proiectul de lege a fost initiat de PNL si a fost comasat cu cel al USR.

Comisia juridica a Camerei Deputatilor a adoptat, marti, cu unanimitate de voturi, raport favorabil pe proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu.

Deputatii din comisie au adoptat un amendament potrivit caruia vor beneficia de efectele recursului compensatoriu persoanele condamnate incepând cu 24 iulie 2012 si pâna la intrarea in vigoare a prezentei legi.